Razvan Popescu a slabit sanatos 50 kg

Realizatorul radio ține cu sfințenie o dietă proteică

Realizatorul radio se luptă încă din adolescență cu greutatea în exces, așa că se află mereu la dietă. La 28 de ani, el a ajuns la 143 kg și a apelat la specialiștii în nutriție. Acum, la 40 de ani, realizatorul de la Radio ZU este mândru că a slăbit de la 130 kg, cât avea anul trecut, la 80 kg.

E una dintre cele mai cunoscute voci de radio, un super MC la evenimente şi face de ani buni echipă cu Flick, zis şi Domnul Rimă. Iată-l complet transformat, după ce a urmat un regim bine gândit.

Cele 50 kg nu s-au evaporat din senin, ci ca urmare a Dietei proteice Toman pe care a respectat-o cu sfințenie. Acest program merge mână în mână cu sportul, astfel că Răzvan s-a apucat de alergat pe distanțe impresionante. El a ales să înconjoare parcuri și stadioane și să parcurgă aproape zilnic un traseu de aproximativ trei kilometri. „În ultimul an, am alergat 1.000 de kilometri, distanța pe șosea dintre București și Viena, și astfel am scăpat de 50 de kilograme”, ne-a spus Răzvan Popescu.

„Am împlinit trei luni de când am hotarat să urmez programul Toman Diet Romania. Luiza Eacobescu e cea care m-a convins şi sunt deja pe minus… minus aproape 30 de kilograme”, ne anunţa el la mijlocul lunii septembrie. Iar de atunci a continuat să scadă în greutate.

Dieta la care a apelat Răzvan Popescu şi care a dat cele mai spectaculoase rezultate în cazul lui este una proteică, bazată pe asocierea controlată a proteinei per kilogram corp cu cantitatea necesară de legume verzi şi apă. Împreună, toate aceste 3 elemente duc la rezultate sigure, de pierdere în greutate din masa de grăsime, cu păstrarea masei musculare. Întreg procesul presupune parcurgerea a 4 etape:

1. 3 zile de detoxifiere şi 11 zile de dietă proteică, cu slăbire accelerată (se pot pierde între 3 şi 6 kg)

2. o etapă mai permisivă, în care se va respecta lista de legume şi carne permise, dar se vor introduce treptat şi alte alimente (slăbire mai lentă, dar sănătoasă, 1-1,5 kg/săptămână)

3. revenirea la legumele, carnea şi fructele ce nu au fost permise în primele două etape (stabilizarea greutăţii)

4. etapa de transformare într-un stil de viaţă sănătos

Share sa stie si altii !

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !

AbiaPutinIndeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult (1voturi, Media: 2.00 out of 5)

Loading...