gemul este o adevarata delicatesa

DEPOZITAREA SI CONSERVAREA FRUCTELOR SI LEGUMELOR

Share sa stie si altii !

DEPOZITAREA SI CONSERVAREA FRUCTELOR SI LEGUMELOR

 

Gemuri si dulceturi:

 

• Pentru pregătirea fructelor, aveţi nevoie de castroane, sită, cuţit ascuţit şi un tocător.

 

• Este bine ca atunci când preparaţi dulceţuri, gemu­ri sau jeleuri folosind gelifiant, să fierbeţi o cantitate maximă dublă faţă de cea înscrisă pe pa­chetul de gelifiant. O cantitate mai mare de fructe presupune: un timp de fierbere mai îndelun­gat, masa de fructe nu va fi bine păstrunsă, pierdere de vitamine, iar în final nu se va obţine un re­zultat optim, în ceea ce priveşte culoarea şi consistenţa.

 

gemul este o adevarata delicatesa
gemul este o adevarata delicatesa

• Cântăriţi cu grijă cantităţile, astfel-încât să fie exact cele in­dicate de reţete.

 

• Pentru fierbere, aveţi nevoie de o oală mare, preferabil din inox sau email. Trebuie umplută maximum trei sferturi din capa­citate, pentru a evita suprafier-berea. Mai aveţi nevoie de o lin­gură, o spumieră şi un polonic mare.

 

• în timpul fierberii, trebuie amestecat continuu, pentru ca masa de fructe să nu se ardă şi să aibă consistenţa flui­dă.

 

• Majoritatea gospodinelor nu îndepăr­tează spuma de pe gemuri şi dulceţuri. Există însă o excepţie: cele preparate din căpşuni, deoarece din cauza aeru­lui, pot fi mai uşor prejudiciate aspectul şi termenul de valabilitate.

 

• Atenţie sporită la curăţenie, atât în pregătirea fructelor, cât şi a ustensile­lor. Orice impuritate poate duce la o deteriorare a bunului preparat.

 

• Gemurile şi dulceţurile se pun ime­diat după fierbere, cu ajutorul unui polonic, în borcane curate şi uscate, re­comandabil cât mai pline. Aşa intră cât mai puţin aer în borcane, iar gemurile, dulceţurile şi jeleurile vor fi optim pro­tejate. Se răsucesc apoi pe capac şi se lasă 5 minute, pentru ca fructele să se distribuie uniform.

 

• înainte de umplere, aveţi grijă ca bor­canele să nu aibă alte mirosuri. Este in­dicat să le spălaţi bine, cu apă fierbinte şi să la uscaţi cu un prosop. Pentru a le steriliza, le puteţi pune în apă fiartă, cu ajutorul unui cleşte.

 

• Se recomandă ca borcanele să fie mici (350 ml).

 

• După ce le-aţi umplut, nu mişcaţi borcanele timp de 5 zile. Depozitaţi-le la loc răcoros, uscat şi întunecos. Frigiderele nu sunt potrivite, din cauza umidităţii ridicate a aerului.

 

• Dacă apare mucegai la suprafaţa bunului preparat, acesta nu mai este bun de consumat.

Depozitarea borcanelor: Dacă puneţi dulceaţa în borcane cu capac filetat, pentru a preveni formarea „florii” de mucegai, aşezaţi borcanele pe rafturrile din cămară, cu gura în jos.

 

Legumele:

 

Pentru conservare se aleg numai legume proaspete, sănătoase şi neatinse de brumă, înainte de prelucrare ele se păstrează la loc întunecos, curat şi bine aerisit, aşezate în strat subţire. Spălarea legumelor se face cu multă atenţie, mai ales în cazul rădăcinoaselor. Legumele bine spălate şi limpezite se aşează în site ca să se scurgă bine. Nu se ţin mult în apă deoarece îşi pierd din valoarea lor nutritivă. Pentru opărirea sau aburirea legumelor se are în vedere păstrarea culorii lor. Opărirea se face în apă clocotită, sărată după gust, în care se introduc legumele, puse într-un tifon sau într-o sită şi se ţin 2-10 min. după felul legumelor. După opărire, legumele se pun într-un vas cu apă rece pentru ca să se răcească imediat, altfel se înmoaie şi se sfărâmă. Apoi se pun din nou într-o strecurătoare să se scurgă bine.

 

Apa în care au fost fierte legumele nu se aruncă ci se foloseşte la umplerea borcanelor pentru că este bogată în substanţe nutritive. Pentru conservarea vitaminei C, legumele se fierb în vase acoperite cu capac. Să fie folosite numai vase şi instrumente inoxidabile, deoarece anumite metale distrug vitaminele. Când se curăţă o legumă, coaja să fie cât rnai subţire, pentru că imediat sub coajă se află zona cea mai bogată în vitamine. După ce au fost, opărite, scurse bine de apă şi răcite, legumele se introduc în borcane. Ele se aşează cu ajutorul unei linguri de lemn, curată dar care în prealabil a fost opărită. Mare grijă pentru a înlătura aerul care rămâne printre legume. Aceasta se face aplecând puţin borcanul iar lichidul să se toarne încet pentru ca lichidul să împingă aerul afară. Legumele din borcan nu trebuie îndesate pentru a putea fi bine cuprinse de lichid. După ce legumele au fost aşezate în borcan se şterge partea de sus a borcanului cu un tifon îmbibat în alcool, atât marginile exterioare cât şi porţiunea din interior rămasă goală. Apoi se pune capacul sau celofanul şi se dă la fierbere pentru sterilizare.

 

Păstrarea legumelor cu sare

 

Nu trebuie să aşteptăm venirea toamnei ca să ne pregătim conservarea unor produse de sezon. Frunzele unor plante aromate sunt bogate în eteri volatili, săruri minerale, vitamine etc. Pătrunjelul, mărarul, ţelina şi tarhonul se folosesc ca adaos la supe, ciorbe, borşuri şi diverse mâncăruri. De asemenea, se pot conserva cu sare şi unele legume care se cultivă numai pentru frunze: spanacul, loboda, ştevia, măcrişul etc. Proporţia de sare pentru toate aceste conserve este de 250 g sare de bucătărie la l kg de funze, caz în care frunzele se conservă tăiate mărunt. Când ele se conservă întregi, proporţia este de 300-350 g sare grunjoasă la l kg de frunze.

 
 CARTOFII se aleg cei sănătoşi şi nevătămaţi, se ţin la aer 2-3 zile, întorcându-i din când în când ca să se usuce bine pe toate părţile. Apoi se pun la păstrat în pivniţă sau cămară, aşezaţi în lăzi fixate pe cărămizi sau bucăţi de lemn groase de 10-15 cm. Cam aceeaşi distanţă se lasă şi între lăzi şi perete, pentru a permite o bună aerisire.

Cartofii trebuie feriţi de lumină pentru a nu grăbi încolţirea.

 
 

CONOPIDA, se păstrează mult timp dacă se scoate din pământ cu rădăcină, după care se înfăşoară în frunzele ei. Se împacheteazpă într-o hârtie mai groasă şi se atârnă legată cu sfoară, în pivniţă sau în cămară.

 

CEAPA se păstrează bine în funii atârnate în pod sau în cămarâ. înainte însă de a fi pusă la păstrat pentru iarnă, ea trebuie ţinută afară, la aer şi la soare pentru a se usca bine. Dacă nu este împletită, ceapa se păstează întinsă pe saci sau cartoane, într-un singur strat. Dacă ceapa îngheaţă se lasă pe loc şi când se dezgheaţă, se poate consuma.

 

 FRUNZELE DE VIŢĂ-DE-VIE Se recoltează frunze în zi însorită şi imediat se pun în borcane de 820 g una peste alta, unde încap cam 80 de bucăţi, şi se închid ermetic (deci fără apă, fără sare), în câteva zile se îngălbenesc şi se pot păstra mai mulţi ani. Nu se lasă mai multe ore neambalate, deoarece transpiră şi mucegăiesc.

 
 

FRUNZE DE PĂTRUNJEL, MĂRAR, ŢELINĂ PENTRU IARNĂ  Frunzele curăţate de impurităţi se aranjează în smocuri (bucheţele) care se cufundă de mai multe ori în apă şi se limpezesc bine cu multă apă curată. Se pun în rânduri pe o planşetă înclinată, ca să se scurgă bine. După 2-3 ore se taie foarte măruţ cu un cuţit inoxidabil, se amestecă bine cu sare şi după 30 de minute se îndeasă în borcane mici, apăsându-le cu o lingură de lemn, pentru eliminarea aerului din borcan (care favorizează alterarea frunzelor sau schimbarea culorii). Deasupra se pune o bucată de tifon şi o presă din scândurele, care trebuie să fie acoperită cu 2-3 cm de zeamă. Borcanele se leagă cu celofan şi se ţin la rece, într-un loc întunecos; pentru mai multă siguranţă pot fi sterilizate 5-10 minute.

 
 

MORCOVII, se pot păstra în lădiţe cu nisip curat şi jilav, puşi vertical, în poziţia pe care o au în pământ, unul lângă altul, cu mici distanţe între ei, lăsând afară doar partea dinspre frunze.

 

 PRAZUL, se păstrează proaspăt timp îndelungat, dacă se pune în pivniţe. Se taie o treime de frunze, i se scurtează rădăcinile, după care firele i se aşează vertical, cu distanţe mici între ele. De preferat este să fie aşezate lângă zid. Partea albă a prazului este acoperită de nisip.

 

 ROŞIILE, se pot păstra mult timp, alegându-se cele care sunt verzi sau uşor îngălbenite, tari, fără nici o pată şi foarte proaspete. Fiecare rosie se înfăşoară într-o bucată de hârtie, şi se aseaza frumos in ladite dupa care se dau la   cămară. Din când în cînd se controleaza iar cele coapte se consumă.

 

 USTUROIUL este de preferat să se păstreze şi el în funii, dar acestea nu se agaţă în pod pentru că usturoiul se usucă prea tare. De aceea locul cel mai potrivit este cămara sau pivniţa.

 VARZA, Se, aleg exemplarele cu câteva frunze verzi, care sa imbrace bine capatana , iar cotorul se lasă lung de 3-4 cm. Verzele se aseaza pe rafturi in rânduri, cu mici distanţe între ele, sau se atârna de tavan dar în acest caz cotorul se păstrează întreg. Cine are gradina langa casă îsi poate păstra verzele îngropate, în acest caz se face un şanţ adânc de 30-40 cm, după diametrul căpăţânii, se aşează.verzele cu mici distanţe între ele, după care se acoperă cu pământ. In astfel de condiţii varza se păstrează foarte bine până în luna martie, când căpăţâna devine albă şi îndesată.

La fel se procedează în cazul tuturor rădăcinoaselor

 

Fructele:

  

STRUGURII

Dacă doriţi să păstraţi strugurii mai multă vreme, procedaţi astfel: ungeti cu ceară topită (de la lumânare) codiţa strugurelui proaspat cules, (pe partea unde s-a tăiat ciorchinele), în felul acesta, strugurii vor rezista proaspeţi multă vreme.

 

CIREŞELE ŞI VIŞINILE 

Ingrediente: 4 kg fructe (fără sâmburi), 2 kg zahăr, 8 aspirine.

Preparare: fructele se ames­tecă cu zahărul si cele 8 aspirine, se lasă la frigider pana se topeşte zahărul (amestecând din când în când). Fructele se pun în borcane iar siropul se repartizează în fiecare borcan astfel ca fructele să fie acoperite. Pentru mai multă sigu­ranţă poţi adăuga câte 1/2 tabletă de aspirină. Borcanele se leagă cu celofan. Fructele astfel conservate se pot utiliza la diverse prăjituri, iar sucul – la dulciuri care necesită sirop, în situaţia în care veţi utiliza fructele la colţunaşi, siropul poate fi amestecat cu smântână, conferindu-i astfel o savoare deo­sebită!

 

BAUTURI

 

Cafeaua

 

O ceaşcă de cafea stimulează gândi­rea, măreşte capacitatea de memora­re, alungă oboseala. Pentru că am inclus-o în viaţa noastră e firesc să aflăm mai multe despre ea.

 

De-a lungul istoriei

Cafeaua a devenit o componentă a vieţii cotidiene, dar să pătrundem puţin în istoria acestui arbust care a reuşit să cucerească lumea modernă. Majoritatea istoricilor plasează origi­nea cafelei în Abisinia, Africa. Ajunsă la Constantinopol în secolul al XVI-lea, ca­feaua s-a răspândit treptat în întreaga lume. Surse istorice vorbesc despre im­portul de ceşcuţe de cafea în Moldova anilor 1760 şi despre intrarea prin vama Galaţiului a cafelei propriu-zise.

 

O lecţie de chimie

Compoziţia chimică a boabelor de ca­fea este foarte bogată. Ea conţine, printre altele, substanţe azotate (5%), grase (8-15%) şi glucidice (zaharo-ză, glucoza, fructoză), acid nicotinic (10-17%), acid glutamic, cafeina (0,9-2%), aminoacizi, acid citric, oxalic, fenolic, compuşi sulfurici, săruri minerale de potasiu, calciu, natriu, fier, cupru, mangan, zinc, stronţiu, vanadiu, cobalt, nichel, bariu, bor etc. Ca să fim sinceri, de câte ori ne-am gândit la toa­te astea în timp ce ne delectăm cu o banală ceaşcă de cafea?!

 

Cum acţionează

Cafeaua are un efect stimulator asupra sistemului nervos central, în special asupra scoarţei cerebrale, a bulbului şi măduvei spinării. Influenţează funcţiile psihice şi senzoriale, stimulează gândi­rea, alungă somnul şi oboseala. La ni­velul bulbului rahidian stimulează cen­trii nervoşi respiratorii, vasomotorii, rit­mul şi profunzimea respiraţiei. Cafeaua intervine asupra inimii, mă­rind ritmul şi debitul sangvin cardiac.

 

În doze mari însă poate provoca tahi­cardie, cu tulburări ale ritmului până la aritmii cardiace. De asemenea, are, efect asupra circulaţiei periferice, producând o vasodilataţie tranzitorie. La nivelul circulaţiei cerebrale produce o vasoconstricţie şi are o uşoară influenţă asupra presiunii arteriale. De reţinut că la persoanele obeze, provoacă hiperglicemie. Cafeaua creşte secreţia ga­strică, stimulează colonul şi accelerea­ză tranzitul intestinal. E motivul pen­tru care multă lume o bea dimineaţa. Cafeaua acţionează şi asupra glandei suprarenale, stimulează secreţia de adrenalină şi diureza.

 

Cele   mai   apreciate   sorti­mente

Dintre cele aproape 80 de soiuri de ca­fea, cele mai cunoscute şi cultivate pe scară largă sunt: Robusta, Arabica şi Iberica. Datorită aromei şi gustului rafinate, Arabica este în topul preferinţelor, cu varietăţile sale Mocca şi Bourbon.

 

Vinul

 

Se pastreaza foarte bine in butoaie de fibra de sticla.

 

Datorită faptului că este bogat în vitamine şi săruri minerale, vinul poate fi un excelent medicament, bineînţeles dacă este consumat cu moderaţie – maxim un pahar la fiecare masă. Prin proprietăţile sale el poate fi un bun remineralizant al organismului, datorită faptului că are în compoziţia sa calciu, zinc, siliciu, fiuor şi cupru. De asemenea este un stimulent recuperator, deoarece prin taninul conţinut ajută foarte mult organismul în lupta împotriva maladiilor infecţioase. înaintea unui efort fizic se poate apela cu încredere la un pahar de vin.

 

Vinul s-a dovedit a fi şi un bun echilibram nervos, provocând euforie şi sedaţie, contribuind astfel la calmarea anxietăţii şi ia îndepărtarea inhibiţiilor. Pentru că are în compoziţia sa vitamina B. vinul băut în timpul mesei exercită o acţiune benefică asupra digestiei favorizand eliminarea toxinelor, înlesnind asimilarea glucidelor şi a protidelor. Sunt doar câteva din acţiunile importante ale vinului asupra organismului de care este bine să nu uitaţi, şi atunci când este nevoie să apelaţi la el.

 

In altă ordine de idei, strugurii sunt şi ei foarte recomandaţi în bolile de inimă. Ei combat ateroscleroza şi pericolul infarctului miocardic.

 

ALIMENTE

 

Mierea de albine

 

Verificarea calitatii: 60 ml apa, 20 ml alcool se pun intr-un pahar cu 20 ml miere si se amesteca. Daca pe fundul paharului se depun sedimente mierea este falsificata; daca lichidul devine laptos mierea este curata.

 

Otetul

 

Oţet pentru fiecare salată

 

Oţet de vin alb: Discret aromat, el se potriveşte cu salata verde, fruc­tele de mare, peşte şi pasăre.

Oţet de vin roşu: Gustul său puter­nic e contraponderea ideală pen­tru carnea de vânat, care se poate combina în salate cu linte.

 

Oţet de mere: Gustul de fructe este prieten cu toate tipurile de ingredi­ente.

 

Aceto Balsamice (oţetul balsa­mic): Este un preparat tipic, meri­dional macerat, din oţet şi ierburi aromate. Se potriveşte în orice sa­lată, chiar şi în cele de fructe.

 

Oul

 

Pentru a determina gradul de prospeţime, oul trebuie pus într-un vas cu apă: dacă va coborî la fundul recipientului, înseamnă că este proaspăt. Dacă pluÎeşte, atunci nu poate fi consumat, fiind prea vechi. Un ou proaspăt are coaja puţin transparentă, spre deosebire de cel vechi a cărui coaja este mată. Un alt aspect care ne ajută să verificăm prospeţimea se referă la compactitatea ouă­lor. Atunci când este clătinat, un ou vechi produce senzaţia de deplasare a lichidului din interior.

 

Când vă apucaţi de gătit, este indicat să spargeţi ouăle într-un vas separat, pentru a constata dacă ele sunt proaspete sau nu. Când este spart unul proaspăt, gălbenuşul său rămâne compact, iar albuşul se ţine de el. La un ou vechi, găl­benuşul se împrăştie, iar albu­şul se desparte de el.

 

Metodă de păstrare

Pentru a putea conserva cât mai bine ouăle, este bine să le păstraţi în frigider. Dacă aveţi însă foarte multe şi vreţi ca ele să-şi menţină prospeţimea un timp îndelungat, trebuie să le ungeţi cu ulei pe toată suprafaţa şi să le înfăşuraţi în hârtie. Astfel, porii vor fi obturaţi, iar pierderea apei din albuş şi gălbenuş va fi foarte mică.

 

Fierberea perfectă

Atunci când vreţi să pre­paraţi ouă fierte şi, totodată, vreţi să evitaţi spargerea cojii, este recomandat să se adauge în prealabil o cantitate mică de oţet sau de sare în apă. Acestea fa­vorizează coagularea albuşului.

 

Pentru a prepara ouă moi sau tari se poate proceda în mai multe moduri.

 

Se dă apa în clocot, se pun ouăle, se acoperă vasul şi se opreşte focul. Se lasă în apa fiartă mai mult sau mai

puţin timp, în funcţie de cum doriţi să iasă: 6-8 minute pen­tru ouă moi; zece minute pen­tru ouă medii; 15 minute pentru ouă tari.

 

O altă variantă este să se aducă apa la punctul de fierbere, după care se pun ouăle şi se lasă în continuare să fiarbă: patru minute pentru ouă moi; şase minute pentru ouă medii; zece minute pentru ouă tari. Pentru desprinderea cu uşurin­ţă a cojii, în special în cazul ouălor preparate tari, se reco­mandă ca după fierbere să fie ţinute câteva minute sub jet de apă rece.

 

Cinci curiozităţi

Ouăle conţin toate proteinele esenţiale, minerale şi vitamine, exceptând Vitamina C.

 

Gălbenuşurile de ouă sunt printre puţinele mâncăruri care conţin Vitamina D naturală.

 

Culoarea cojii de ou nu este legată de calitate, valoare nu­tritivă, aromă sau caracteristici pentru bucătărie. Cele cu coaja albă sunt făcute de găini cu pene albe şi lobul urechii alb. Cele cu coaja maro sunt făcute de găini cu pene roşii şi lobul urechilor roşu. Găinile roşcate sunt puţin mai mari şi necesită mai multă hrană, de aceea ouăle maro costă mai mult decât cele albe.

 

o găină poate face, în medie, 250 de ouă pe an.

 

Coaja de ou are aproximativ 17.000 de pori pe suprafaţa sa.

 

Ouăle fierte sunt cele mai sănătoase

 

Cel mai bun moment al zilei în care este bine să mâncaţi ouă este dimineaţa. „Pot fi consumate şi la masa de prânz, dar niciodată seara pentru că pot cauza neplăceri digestive”, afirmă dr. Mihaela lonescu, nutriţionist la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, Bucureşti. Cel mai bine este ca ouăle să fie consumate fierte, specialiştii recomandând ca acestea să fie ţinute pe foc 5 minute din momentul în care apa dă în clocot. Prin prăjire, ouăle îşi pierd o bună parte din vitamine, prin fierbere acestea se păstrează într-o măsură mai mare. Înainte de a fi consumate, ouăle trebuie spălate şi verificate să fie proaspete. Cele proaspete au coaja mată, poroasă. Când se învechesc, coaja devine lucioasă. Ouăle vechi sunt medii foarte bune pentru dezvoltarea virusurilor, bacteriilor şi pot cauza toxiinfecţii alimentare grave.

 

Ouăle conţin proteine de foarte bună calitate, care pot ajuta organismul să-şi construiască o imunitate bună. Vitaminele A, E şi D care se găsesc în ele au efect protector împotriva cancerului şi îmbătrânirii. Persoanele cu probleme biliare, hepatice sau renale nu trebuie să consume mai mult de unul-două ouă pe săptămână. Dacă sunteţi sănătoşi, puteţi mânca între două şi patru ouă într-o săptămână.

 

Pâinea integrală

 

Stresul, alimentaţia incorectă şi odihna insuficientă golesc rezervele de nutrienţi ale or­ganismului şi îi pun în pericol vitalitatea. Unul dintre factorii responsabili de slăbirea sistemului imunitar este alcoolul, „în exces, vă poate face să dormiţi mai prost. Nu depăşiţi limitele de siguranţă şi lăsaţi să treacă o zi sau două pe săptămână fără alcool”, recomandă autorii cărţii „Mâncarea şi sănătatea”, apărută recent la Editura Reader‘s Digest.

 

Micul dejun rămâne cea mai importantă masă a zilei. Dacă o săriţi, veţi obliga organismul să funcţioneze o dimineaţă întreagă fără niciun com­bustibil. Consumaţi în special pâine integrală prăjită, cereale integrale, fulgi de ovăz cu lapte sau fructe proaspete şi iaurt, completează specialiştii. Aceştia afirmă că cea mai hrănitoare formă în care grâul, dar şi alte cereale sunt consumate este cea integrală, pentru că au aproape toate vitaminele B, fibre în cantitate mai mare, minerale rare, magne­ziu şi fibre comparativ cu cele rafinate. Prin proce­sarea cerealelor o bună parte dintre aceste calităţi sunt distruse. Deşi pot fi fortifiate cu vitamine, produsele rafinate au mai puţine fibre decât cele integrale. Aceste fibre pot avea un rol extrem de util pentru organism prevenind constipaţia şi reducând riscul unor boli ale intestinelor, precum cancerul de colon şi hemoroizii.

BENEFIC Vitaminele sunt mult mai bine păstrate în pâinea integrală

 Uleiul de măsline

 

În condiţiile în care „extragem” mai mult de 40% din caloriile zilnice din grăsi­mi animale, con­centraţia de co­lesterol din sân­ge este foarte mare. De aceea, este necesară înlocuirea, pe cât posibil, a acestor grăsimi cu cele vegetale, de preferinţă din uleiul de măsline pre­sat la rece. Acest delicios ulei are o concentraţie de 75% de acizi graşi nesaturaţi, substanţe cu efecte bene­fice asupra organismului. Folosit cu măsură în salate, în diverse preparate prăjite sau coapte, el are un rol important în combaterea obezităţii şi în protecţia cardivasculară.

 

 

CARNEA

 

—PEŞTE—

 

Peşte gras:  macroul, somnul.

 

Peştele gras prelungeşte viaţa.

 

Unele uleiuri de peşte pot oferi protecţie împotriva tulburărilor circulatorii şi ale pielii. Pro­curate ca suplimente alimentare, sub formă de capsule sau lichide, uleiurile de peşte se împart în uleiuri din ficat de peşte şi uleiuri din carne de peşte, se arată în volumul „Mâncarea şi sănătatea”, publicat la editura „Reader’s digest”. Uleiul din ficat de cod este bogat în vitaminele A şi D, două linguriţe din acesta furnizând aproximativ 800 mcg de vitamina A, 5 mcg de vitamina D şi două grame de acizi graşi omega 3. Datorită acestor vitamine, uleiul din ficat de cod este folosit în prevenirea xeroftalmiei, boală progresivă a ochilor, apărută din cauza lipsei de vitamina A, şi rahitismului, boală de oase provocată de lipsa vitaminei D. Uleiurile din carne de peşte conţin mai puţine vitamine A şi D, dar sunt bogate în acizi graşi omega 3. „Pentru că întăresc sistemul imunitar, alimentele bogate în omega 3 pot creşte longevitatea individului. Totodată, ele sunt bune şi pentru menţinerea unui ten sănătos”, afirmă nutriţionistul Tiberiu Mogos. Rezultatele unor teste efectuate în Anglia, Scandinavia şi SUA au indicat că suplimentele care oferă două-trei grame de acizi graşi omega 3 pot ameliora simptomele de psoriazis şi de artrită reumatoidă.

 

 LEGUMELE

 

Ardei

 

Originari din America tropicală, ardeii sunt dulci sau iuţi, galbeni, roşii sau verzi şi de mărimi diferite. Ardeii au un conţinut ridicat în vitamina C şi sunt folosiţi la prepararea murăturilor mixte.

 

Ardeii iuţi aduc buna dispoziţie, sunt mai bogaţi în vitamina C decât citricele, pot scădea colesterolul din sânge şi valorile crescute ale hiper­tensiunii, susţin autorii volumului „Mâncarea şi sănătatea”, apărut la editura „Reader’s Digest”.

 

Un psiholog din SUA, citat în acest volum, a explicat că, prin reacţie la gustul lor picant, creierul poate produce endorfine, compuşi chimici sedativi care, în cantităţi mari, dau o senzaţie de plăcere. Este şi motivul pentru care, cu un secol în urmă, ardeii iuţi zdrobiţi erau folosiţi în calmarea durerilor de dinţi.

 

Iuţeala ardeilor provine de la capsaicină, o substanţă puternică ce se concentrează mai ales în nervu­rile albe, în seminţe, dar şi în pulpa ardeiului, căreia îi dă o aromă distinctivă picantă. Consumată în preparate condimentate, capsaicină produce o senzaţie de arsură a gurii, făcând ochii să lăcrimeze şi nasul să curgă. Uneori, acest lucru poate contribui la deblocarea căilor respiratorii înfundate, subţiind mucoasa sinusurilor.

 

Consumul excesiv de ardei iuţi poate totuşi să irite aparatul di­gestiv şi să provoace mâncărimi stăruitoare în zona anală.„Mai mult, pot să reactiveze o boală ulceroasă şi să inducă diareea, deoarece există riscul să irite mucoasa gastrică”, atenţionează dr. Tiberiu Mogoş, nutriţionist la Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”, din Bucureşti.

 

  Castraveţi

 

Castravetele este o legumă cunoscută de multă vreme, cu originea în India. Există două soiuri de castraveţi: cei lungi, netezi, potriviţi pentru salată şi cei scurţi, cu coaja neregulată, care se conservă pentru iarnă.

 
 

Ceapa

 

Ceapa crudă ajută la reducerea colesterolului din sânge prin creş­terea nivelului HDL (colesterol bun), nişte molecule speciale care ajută la eliminarea colesterolului rău din ţe­suturile organismului şi din peretele arterial. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialişti americani în nutriţie citaţi în cartea „Mâncarea şi sănătatea”, apărută în limba română la Editura Reader‘s Digest. Se crede că ceapa, crudă sau gătită, protejează împotriva efectelor nocive produse în sânge de mâncărurile grase. Pe lângă toate acestea conţine şi o substanţă ce ajută la prevenirea coagulării excesive a sângelui.

 

Oamenii de ştiinţă sunt de pă­rere că datorită compuşilor cu sulf pe care îi conţine ceapa, aceasta ar putea împiedica dezvoltarea celu­lelor maligne, adică a cancerului.

 

Compuşii cu sulf din ceapă care îi dau acesteia aroma şi mirosul puternic ajută la vindecarea infecţiilor.

In medicina tradiţio­nală   se   consideră   că ceapa aplicată direct pe piele duce la dispariţia ne­gilor şi previne acneea, dar aceste proprietăţi curatorii nu au fost încă demonstrate ştiinţific. Ceapa poate provoca migrene şi flatulenţă, mai afirmă specialiştii.

 

Ceapa crudă protejează de boli de inimă.

 

Consumul de ceapă poate ajuta la reducerea colesterolului si a riscului de boli coronariene, în plus, poate preveni creşterea coagulării sângelui. Totuşi, la unele persoane, ceapa poate provoca mi­grene, iar glucidele pe care le conţine pot da flatulenţe.

 

„Ceapa stimulează secreţia gastrică şi, de aceea, ea ar trebui consumată cu prudenţă de cei care au ulcer, gastrite sau hiperaciditate”, spune şi Eduard Adamescu, nutriţionist şi diabetolog la Spitalul „Nicolae Malaxa” din Bucureşti.

 

Cel mai bine este să se consume ceapă în stare crudă. Evitaţi prăjelile cu ceapă, deoarece în procesul de prăjire se formează compuşi chimici care ar putea avea efect cancerigen, în plus, prăjelile cu ceapă conţin multe calorii. Ceapa crudă ar putea proteja împotriva efectelor nocive produse în sânge de mâncărurile grase, completează nutriţionistii americani. Consumată crudă, ceapa ar ajuta la reducerea colesterolului din sânge prin creşterea nivelului HDL, molecule responsabile de eliminarea colesterolului din ţesuturi şi din peretele arterial.

 

Dovleac

 

Dovlecii există în diverse forme, culori şi mărimi. Dovlecii de vară au coaja subţire şi un miez apos. Cei de iarnă are o coaja mai groasă şi un miez făinos (miezul conţine 35% ulei). Do­vlecii sunt săraci în calorii, de aceea sunt foarte apreciaţi la preparate săra­te, dar şi dulci. Sezon: septembrie.

 

Morcovul

 

Consumul de morcovi vă poate proteja mpotriva arsurilor solare. La fel şi alte legume ,sau fructe de culoare portocalie. Datorită conţinutului crescut de betacaroten care se dizolvă în lipidele celulare, razele solare sunt filtrate mai bine, iar radicalii liberi sunt neutralizaţi, se arată în volumul „Mâncarea şi Sănătatea”, apărut la Editura Reader‘s Digest. Procentul mare de caroten face ca morcovul să fie foarte indicat în procesul de creştere, în sporirea acuităţii vizuale, dar şi în combaterea unor afecţiuni ale pielii. Betacarotenul, pigmentul care dă morcovului culoarea portocalie, se transformă în vitamina A, protejând ochii, pielea şi încetinind procesul de îmbătrânire, în afară de vitamina A, morcovul mai conţine şi săruri minerale, elemente cum sunt fierul, magneziu! şi potasiul, precum şi vitaminele B şi C

 
 

Sfecla roşie

 

Sfecla roşie este foarte bogată în magneziu şi zahăr natural. De aceea ea acţionează favorabil asupra formării scheletului şi al sângelui. Conţine însă şi fosfor şi vitamina B, ceea ce reglează substanţele fibroase ale nervilor, temperându-le excitaţia. Datorită proprietăţilor sale sfecla roşie este recomandată în afecţiuni precum anemia, diabetul, stări precanceroase şi pretuberculoase.

 

Ţelina

 

Pe lângă gustul plăcut şi aroma deo­sebită, telina este şi un aliment foarte sănătos, care conţine din abundenţă potasiu, calciu, magneziu, cupru, iod şi sodiu. Este bine să se consume crudă, pe cât posibil zilnic.

 

• împotriva albuminuriei, consumaţi zilnic, dimineaţa, înainte de micul dejun, un pahar mic de suc proaspăt de rădăcină de ţeiină.

 

• în caz de constipaţie, infuzia din seminţe de ţeiină dă rezultate extraordinare. Peste c linguriţă de seminţe de ţeiină turnaţi 200 ml apă clocotită (aproximativ o cană). Acoperiţi vasul pentru 15-20 minute, apoi strecuraţi. Beţi 2 căni pe zi, până când tranzitul intestinal revine la normal.

 

• Dacă sunteţi uşor depresivi, consumaţi în fiecare dimineaţă, înainte de masă, câte 100 ml suc proaspăt de lădăcinâ de telină.

 

• în combinaţie cu alte plante, ţeiină e eficientă împotriva obezităţii. Faceţi următorul amestec de plante: 50 g rădăcină şi frunze: de pătrunjel; 50 g rădăcină de ţelină; 20 g fructe de ienupăr; 20 g – traista-ciobanului; 10 g seminţe de pătrunjei. Fierbeţi 1 lingură din acest amestec 10-20 minute în 250 rn! apă, apoi strecuraţi. Beţi 2 căni de ceai zilnic.

 

• în tratamentul presbiţiei, preparaţi un decoct dintr-o linguriţă rădăcină rasă la 250 rn! apă. Fierbeţi amestecul 15 minute, apoi strecurati, in fiecare zi puneţi în ochi câteva picături sau tamponaţi uşor cu vată îmbibată în decoct.

 

• împotriva reumatismului, faceţi zilnic frectii pe zonele dureroase cu tinctură de ţeiină. Puneţi câteva linguriţe rădăcină rasă în alcool de 70 grade. Filtraţi după 3-4 zile şi trageţi tinctură în sticluţe închise la culoare şl prevăzute cu dop.

 

• Ca diuretic şi tonic general, beţi zilnic 2-3 pahare de vin tonic. Pentru obtinerea lui, puneţi o rădăcină de ţelină proaspătă, tocată mărunt, în 1 vin alb. Adăugaţi 100 g zahăr şi lăsaţi amestecul la macerat pentru 2-3 zile. Aveţi grijă să agitaţi în fiecare zi recipientul, pentru ca extractul să se uniformizeze.

 

• Pentru cel ce suferă de vitiligo, se prepară un decoct din 100 g radăcina şi frunze, fierte timp de 45 de minute în 1 litru apă. Se acoperă vasul şi se lasă ceaiul să se răcească, după care se strecoară. Se ung zonele afectate, apoi se pun comprese înmuiate în decoct.

 

Sucul de ţelină este bogat în săruri minerale, oligoelemente şi vitamine. Este aperitiv, tonic al sistemului ner­vos central, remineralizant, diuretic, depurativ şi antireumatismal. Se poate folosi în inapetenţă, astenie, surmenaj, convalescenţă, demineralizare, reumatism, gută, afecţiuni pulmonare, litiază urinară şi impotenţă. Se administrează câte 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi înainte de mese, sau câte o jumătate de pahar pe zi, timp de 15 – 20 de zile, în cure intensive. Favorizează eliminarea excesului de apă din ţesuturi.

 

Întrucât favorizează eliminările, este un bun remediu împotriva obezităţii. Se beau câte 100 ml suc de ţelină, dimineaţa, înainte de masă, timp de 15 zile. felina poate fi consuma­tă şi sub formă de salată cru­dă înainte de mesele principa­le. Ea favorizează digestia, elimină toxinele din organism şi determină creşterea cantităţii de urină elimi­nată. Stimulează activitatea de drenare a bilei, determină scăderea glucozei în sânge, provoacă elimina­rea gazelor intestinale, eliminarea viermilor intestinali şi distrugerea microorganismelor. Are efecte deo­sebite în astenie psihică, fizică şi se­xuală.

 

Varza

 

Consumul de varză ajută la ameliorarea ulcerelor gastrice şi este totodată o sursă foarte bună de vitamina C, K, E şi de potasiu.

Remediul pentru ulcerul gastric presupune un litru de suc de varză crudă pe zi, consumat timp de opt zile, se arată în volumul,.Mâncarea şi sănătatea”, apărut la Editura Reader‘s Digest. Varza accelerează metabolismul estrogenilor la femei, fapt ce poate ajuta la prevenirea cancerelor de sân şi de ovare, adaugă specialiştii americani.

Varza fiartă conţine numai 16 calorii la o porţie medie. Cu toate acestea, specialiştii recomandă mai mult consumul de varză crudă. Prin fierbere se pierde mai mult de jumătate din vitamina C, majoritatea nutrienţilor fiind concentraţi în frunzele închise la culoare, din exterior. Microorganismele din varza acră pot stimula dezvoltarea bacteriilor sănătoase din intestin, care ameliorează digestia, absorbţia de nutrienţi şi sinteza vitaminei B, mai spun specialiştii americani.

 

Totuşi,  sucul de varză con­sumat în exces poate inhiba asi­milarea fierului, ducând la anemie, şi poate provoca flatulenţe.

 

FRUCTELE

 

Avocado

 

Pulpa unui avocado copt este o sursă bogată de vitamina E, C şi de potasiu, ajutând şi la controlul nivelului colesterolului. „Vitaminele A şi E sunt ambele antioxidante şi pot prin urmare preveni stricăciunile provocate de radicalii liberi, care pot duce la unele tipuri de cancer”, potrivit speciali­ştilor autori ai cărţii „Mâncarea şi Sănătatea”, apărută în limba română la Editura Reader‘s Di-gest. în plus, asemenea uleiului de măsline, avo­cado are un conţinut ridicat de acizi graşi mono-saturaţi, care se consideră că scad nivelul coleste­rolului din sânge, însă cei pentru care greutatea este o problemă trebuie să fie precauţi: un fruct de avocado poate conţine până la 400 de calorii.

 

Anasonul

 

Anasonul poate produce insomnii.

 

Fructele de anason sunt acoperite cu peri aspri foarte scurţi. Ele sunt de culoare cenuşiu-verzui sau galben-cenuşiu, au miros plăcut, aromat, gust dulceag, slab înţepător. Fructele conţin ulei volatil, lipi­de, substanţe albuminoide, zaharuri, amidon şi substanţe minerale.

 

Datorită uleiului volatil pe care îl conţin, au acţiune expectorantă, carminativă şi galactogogă. Excită peristaltismul intestinal, sti­mulează secreţia salivară, gastrică, intestinală şi pancreatică.

 

Asupra sistemului nervos central, în doze terapeutice, au efect stimulant, în special asupra centrilor respiraţiei şi circulaţiei.

 

Preparatele pe bază de ulei volatil de anason, supradozate, pro­duc stări de excitaţie puternică, manifesate prin insomnii, excitaţii motorii şi psihice, tulburări de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, după care pot apărea stări comatoase şi o puternică depresie asupra sistemului ner­vos central. Utilizarea îndelungată, chiar şi în doze mici, produce iritarea mucoaselor digestive.

 

Se utilizează în anorexii şi dispepsii, ca expectorant, carminativ şi corectiv al gustului unor medicamente.

Este contraindicat în gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duo­denal, enterocolite cronice şi acute.

 Bananele

 

Banana, ale cărei proprietăţi sunt cunoscute de sute de ani, poate fi considerată pe bună dreptate hrana ideală. Se spune că banana bine coaptă este mai hrănitoare decât cartoful şi tot atât ca şi carnea. 100 grame furnizează 100 de calorii, este uşor digerabilă, cu condiţia să fie consumată foarte coaptă. Spor­tivii de performanţă o preferă datorită conţinutului său ridicat de hidrocarbonat. Conţine mai puţină apă în raport cu celelalte fructe şi asigură o cantitate importantă de potasiu şi de vitamina B6.

Varietatea cea mai răspândită pe piaţa din România este banana Cavendish, aceasta fiind cea mai des întâlnită banană din întreaga lume. Există însă şi multe alte varietăţi de banane mai puţin cu­noscute. Printre acestea amintim: banana Burro – are o aromă ase­mănătoare cu lămâia, banana Ca­vendish pitic (nu depăşeşte 10 cm) -este foarte dulce şi este des folosită în prepararea salatelor de fructe, banana Roşie – este mai scurtă şi mai durdulie, având o culoare pur-puriu-roşiatică.

 

O banană medie are:

calorii 115; grăsimi l gram; hidrocarbonaţi 30 grame; fibre dietetice 3 grame zaharuri 20 grame; proteine l gram; sodiu 30 grame; potasiu 470 mg; vitamina B6 0,7 mq

 

Conţin mult potasiu

Bananele reprezintă una dintre cele mai bune surse de potasiu ale naturii. Potasiul scade presiunea sângelui şi pre­vine atacurile de inimă, infarctul şi artrita.

 

Consumul de banane previne deshi­dratarea organismului şi oferă 30% din necesarul zilnic de vitamina B6 al organismului. Vitamina B6 ajută la buna funcţionare a sistemului nervos şi la întărirea sistemului imunitar.

 

Pe cine ajută

– sunt recomandate persoanelor care prestează munci fizice, cât şi inte­lectuale, copiilor şi bătrânilor;

– ajută sistemul osos, favorizează creşterea;

– persoanelor astenice le sunt chiar recomandate. Acestea pot mânca zilnic banane amestecate cu miere;

– bogăţia în hidraţi în carbon nu le fac recomandabile diabeticilor.

Cercetări de ultimă oră relevă faptul că bananele ajută şi în lupta cu ulcerul, ele acţionând ca un antiacid natural. Ele stimulează stomacul să producă un mucus care protejează pereţii stomacu­lui de acizi. De asemenea, s-a dovedit faptul că substanţele aflate în banane distrug bacteria care cauzează ulcerul.

Cum trebuie păstrate

Bananele trebuie păstrate la temperatura camerei. Nu ţineţi bananele încă  verzi în  fri­gider, pentru că temperaturile scăzute opresc proce­sul de coacere. Bananele coapte pot fi depozitate la temperaturi scăzute doar pentru câteva zile, o pe­rioadă prea mare duce la apariţia petelor maronii pe coajă  şi   la  deteriorarea conţinutului. Dacă sunt ţinu­te alături de alte fructe, ba­nanele accelerează procesul de coacere a acestora.

 

Coacăzele negre

 

Coacăzele negre, mari resurse de vitamina C

 

Coacăzele negre sunt foarte eficiente în combaterea infecţiilor stomacale bacteriene, a durerilor de gât, tusei, oboselii, în prevenirea varicelor şi a bolilor cardiovasculare. 100 g de coacăze negre conţin o cantitate de vitamina C de trei ori mai mare decât necesarul zilnic al unei persoane adulte, potrivit cercetătorilor americani citaţi în cartea „Mâncarea şi Sănătatea”, apărută în limba română la Editura Reader‘s Digest.

 

Siropul de coacăze negre este recomandat în tratarea amigdalitei pentru că asigură pe termen lung imunitatea locală.

 

Băuturile din coacăze trebuie diluate pentru că pot cauza apariţia cariilor dentare.

Pieliţele uscate şi pisate sunt folosite în Peninsula Scandinavă în tratarea diareei şi ajută ta eliminarea toxinelor din organism.

 Gutuia

 

A sosit şi vremea gutuilor. Cele care aduc în suflet strop de soare, atunci când vin serile reci şi toamne ploioase. Gutuia însă este şi fructul bogat în minerale şi vitamine ceea ce îi conferă fructului o serie de proprietăţi cum ar fi: astringent, fortifiant, stomahic şi he­patic. Ca urmare gutuia este recomandată în tratarea mai multor afecţiuni ale organismului, cum ar fi: diaree, dizenterie, vomă, tuberculoză, insuficienţă hepatică, leucoree, guturai.

 

Din frunzele de gutui se poate face o infuzie (50 g frunze la un litru apă clocotită) ce se bea pentru a calma tuşea.

Sâmburii de gutuie se pisează şi apoi se lasă la macerat îritr-o jumătate de pahar de apă călduţă. Se obţine astfel o emulsie care se foloseşte în tratarea degeraturilor, a hemoroizilor, a crăpăturilor de pe sâni, a pielii, a arsurilor sau a altor iritaţii diverse.

Consumate ca atare, gutuile stimulează pofta de mâncare şi sunt folositoare ca remediu în cazul infecţiilor respiratorii sau chiar al hemoroizilor. Sub formă de compot se folosesc în cazurile de diaree, la copii, şi în tratamen­tul infecţiilor respiratorii. Se fierb câteva bucăţi de gutuie în 250 ml de apă, timp de cinci minute. Se bea călduţ.

 

Maceratul din gutui cu sco­ruşe este un remediu util celor care suferă de anemie. Un pumn de coji şi de cotoare de gutuie se taie în bucăţi potrivite şi se pun într-un borcan cu apă. Peste ele se adaugă un pumn de scoruşe de munte, bine coapte şi mărunţite. Se acoperă vasul şi se lasă la macerat la temperatura camerei, într-un loc ferit de lumină, timp de aproximativ 12 ore. După aceasta se strecoară, se toarnă în sticle de culoare închisă şi se lasă la rece. Se bea în cursul unei zile în loc de apă.

 

Lămâile

 

Consumul de suc de lămâie stimulează organismul să elimine toxinele din orga­nism, fiind recomandat, spre exemplu, celor care suferă de reumatism. De regulă, lămâile sunt tratate cu fungicide şi ceară, aşa că ar fi preferabil să cumpăraţi lămâi netratare sau să le spălaţi bine în apă caldă înainte de a le răzui.

 

„Un suc proaspăt de lămâie este o sursă excelentă de vitamina C şi are puţine calorii“, afirmă autorii cărţii „Mâncarea şi Sănătatea”, apărută în limba română la Editura „Reader’sDigest”. Pe de altă parte, şi sucul lămâilor verzi este folosit adesea pentru a evidenţia aroma altor fructe, ca avocado sau pepenii, dar şi pentru marinarea cărnii. Mâncărurile la care s-a folosit pentru aromă acest suc au nevoie de puţină sare, mai recomandă specialiştii. Sucul de lămâi verzi este un ingredient tradiţional al multor mâncăruri asiatice, în murături şi sosuri, ca şi în mâncărurile cu carne şi peşte.

 

Consumul de citrice a fost asociat însă şi cu neplăceri precum migrenele sau reacţiile alergice. Pentru că sucul este foarte acid, poate eroda smalţul dinţilor.

 

Mărul

 

Există azi 28 de specii de măr în lu­mea largă şi peste 10 000 de soiuri cultivate. Iar pentru noi, românii, mă­rul reprezintă fructul autohton cel mai obişnuit, legat de istorie, de tradiţii po­pulare, de felul nostru de trai. Mărul este bogat în zaharuri, acizi organici, pectine, protide, săruri de calciu, natriu, fier, fosfor. Şi, mai ales, în vitami­ne: A şi complexul B şi vitamina PP în partea exterioară a fructului.

 
 

La ce folosesc merele?

Toţi ştim că, înainte de toate, merele ajută digestia, provocând o importan­tă creştere a secreţiei salivare şi gastrice. Si toţi mai ştim (cel putin teoretic!) faptul că e mai bine să le mân­căm cu coajă cu tot. în acest fel, ele sunt absorbante ale toxinelor şi micro­organismelor, mai cu seamă la nivelul intestinului. Acestea sunt înglobate în celuloză şi pectine, iar ulterior sunt eliminate. Faptul că merele sunt bune diuretice este iarăşi binecunoscut, dar nu trebuie să uităm că ele ajută la eli­minarea acidului uric, ceea ce le face utile în tratarea unor afecţiuni rena­le şi în diatezele urice: artritism, reumatism, gută. Se mai ştie că previn cazurile de hiper­tensiune arterială. Consumul de mere duce la micşorarea concentraţiei de colesterol în sânge, aşadar sunt fruc­tele ideale pentru persoane­le în vârstă, (fructele reco­mandate în tratarea cazurilor de arterioscleroză). Indicate şi în curele de slăbire, me­rele au o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. De câte ori n-aţi auzit sfatul de a mânca un măr seara, înain­te de somn, fiindcă asta are un efect liniştitor? Diverşi nutriţionişti citează folosirea curelor de măr pentru copiii diabetici şi tratarea în acest fel a diabetului infantil. Prin conţinutul mare de antioxidanţi poate reduce riscul de cancer, atacurile de cord sau reapariţia atacurilor de gută. Consumul de mere se recomandă oricui doreşte să rămână cu mintea limpede la bătrâneţe.

 

Mărul în medicina populară românească

Mărul este folosit la ţară pentru pu­terile sale pectorale şi este constatat faptul că favorizează eliminarea secre­ţiilor bronşice. Tot din medicina populară se ştie că fructul fiert, călduţ, aplicat în apropie­rea urechii, uz extern, calmează dure­rile, în otitele incipiente, rebele, ne­vralgiile spontane.

 

Pe plăgi, se obişnuieşte să se pună mere rase, fierte în sucul lor sau în ulei, în părţi egale.

 

Tot din tezaurul de experienţă şi de înţelepciune al trecutului se ştie că un amestec de tarate şi decoct de mere concentrat poate constitui o cataplasmă călduţă, aplicată în zona splinei, atunci când aceasta doare, este infl­amată, mai ales după efort fizic sus­ţinut.

Femeile, în trecut, se masau uşor pe obraji, dar şi pe abdomen şi pe sâni, cu suc proaspăt de mere, fiindcă acesta tonifică ţesuturile.

 

Merele, hrană şi medica­ment

Cura de mere de lungă durată poa­te ajunge până la un kg pe zi. Dacă e vorba despre bătrâni sau bolnavi, se preferă sucul proaspăt. Pentru cura de slăbire, în obezitate, e recomanda­tă o „zi de mere” în care se consumă doar acest fruct, fără nimic altceva. Siropul laxativ şi pectoral, mai cu sea­mă recomandat copiilor, se face din suc de mere şi zahăr în părţi egale, se fierbe la foc mic până când are o con­sistenţă siropoasă. Se administrează câte 2 linguri înainte de mesele princi­pale, în hipertensiune, edeme cardio-renale, arterioscleroză, preinfarct, se recomandă cura lui Kempner.

 

Cura lui Kempner

E folosită în situaţii de hiperten­siune, edeme; merele au în ea un rol important. Există o „fază de atac” de 1-3 luni în care se consumă cam 300 g orez fiert pe zi şi mere după gust. Apoi, în faza a doua, se pot introduce în alimentaţie, pe rând, legume, carne, peşte, cartofi şi puţină pâine fără sare.

 
 

Nucile

 

Frunzele de nuc sînt folosite atît în medicina populara cît şi în fitoterapie. Preparate sub formă de infuzii şi catapiasme, acestea se întrebuinţează la tratarea rănilor, reumatismului şi îngrijirea părului, combătînd căderea lui.

 

Frunzele

Se recoltează în lunile mai – iunie şi sînt foarte bogate în substanţe active, dintre care: taninuri variate, care le conferă calităţi astringente, hipoglicemiante, hipotensive şi antiseptice. Folosite şi în afecţiunile pielii, acestea favorizează vindecarea rănilor. Frunzele de nuc mai conţin acid galic, vitamina C, ulei esenţial, flavone, principii amari, pigmenţi cu culori din toată gama de verde, si derivaţi naftochinonici ce au proprietăţi fungicide şi antibacteriene.

 

Tratamente cu frunze de nuc

• frunzele proaspete de nuc, se pun pe aşternuturi în special pentru îndepărtarea puricilor.

 

• în cosmetică se face o infuzie obţinută din 2 linguriţe de frunze uscate la o cană de apa şi se aplică sub forma de comprese pentru un efect astringent în tratarea tenurilor grase.

 

• pentru reducerea transpiraţiei picioarelor se fac băi cu un amestec de frunze de nuc si salvie, în părţi egale, folosind concentraţia de 10 grame de plante pentru 100 ml de lichid. Aceste băi sînt eficace şi în afecţiunile unghiilor sau ale picioarelor.

 

• sub formă de gargară. Infuzia obţinută din 2 linguriţe de frunze de nuc uscate la o cană de apă, este activă în stomatite şi paradontopatii.

 

• se foloseşte un amestec preparat din 4 linguriţe de frunze uscate la o cană de apă. Pentru colorarea (vopsirea) părului în mod repetat, se înmoaie pieptânul în soluţie şi se perie părul, pînă prinde nuanţa dorită şi colorarea devine omogenă.

 

• pentru uz intern, frunzele de nuc uscate amestecate în cantităţi egale cu frunze de dud şi teci de fasole (4 linguriţe la o cană de apă), au efect hipoglicemiant.

 

• infuzia de nuc este un astringent şi din această cauză este utilizată în tratarea unor afecţiuni digestive.

 

Remediu pentru reumatism

Sub forma de ectoplasmă sau băi, frunzele de nuc sînt folositoare în reumatism, ele avînd o acţiune antiinflamatoare asemănătoare indometacinului, dar mult mai puternica. Pentru băi se face o infuzie cu 100 de grame de frunze uscate la 4 litri de apa, în care se scufundă zona reumatică timp de 15 minute; temperatura băii trebuie să fie de 37 de grade Celsius. Din frunze de nuc uscate şi pulverizate se poate prepara o crema, astfel: se amesteca 15 g de frunze uscate şi se pulverizează cu 100 g de ulei de floarea soarelui; se macerează timp de 7 zile la temperatura camerei, apoi se încălzeşte lent la baia de aburi timp de 3 ore; se strecoară prin tifon; se amestecă apoi cu 15 g ceară de albine şi se ţine încă 30 de minute la bain-marie, după care se amestecă pînă la răcire. Crema are proprietăţi astringente şi calitatea de a vindeca răni, plăgi si alte afecţiuni dermatologice.

Nu uitaţi fructul!

Fructele de nuc (nucile) au o mare valoare energetică. Ele conţin săruri de zinc, magneziu, sulf, fier, calciu, precum si vitaminele A, B si E. De asemenea, datorită conţinutului de protide, miezul de nucă este foarte hrănitor. Nucile sînt indicate persoanelor în creştere, celor de vîrsta a treia, precum şi convalescenţilor după boli cronice grave (tuberculoză) sau viroze.

 

Prunele

 

Cura de prune purifică ficatul si creste imunitatea organismului

 

Prunele pot fi consumate crude, în cure de 2-3 săptămâni, contribuind astfel la eliminarea toxinelor, la purificarea ficatului şi creşterea rezistenţei organismu­lui. Aceste fructe sunt bogate în provitamina A, potasiu şi apă şi mai sărace în vitamina C. Potasiul contribuie la normalizarea acti­vităţii celulelor sistemului nervos şi ajută la înlăturarea stărilor de oboseală. De asemenea, prunele au şi proprietăţi laxative, dezintoxicante şi descongestionante he­patic. Pentru a obţine aceste efecte se poate folosi decoctul de prune uscate, câte două căni pe zi.

 

Sunt duşmanul obezităţii şi al constipaţiei

 

În cazul persoanelor care suferă de ateroscleroză, obezi­tate, hipertensiune sau reuma­tism sunt recomandate curele de trei zile pe săptămână (în zilele respective se consumă numai prune). Pe de altă parte, prunele sunt indicate şi în cazul anemiei, surmenajului, gutei, constipaţiei, intoxicaţiilor alimentare, colicilor şi dischineziei biliare şi al he­moroizilor. Specialiştii recomandă ca prunele sau sucul proaspăt de prune (un pahar înainte de fie­care masă) să fie consumate cu 30 de minute înainte de mesele principale.

 

Fructele proaspete se folosesc şi în cosmetică, mai ales pentru persoanele care au tenul cu pori deschişi. Astfel, prunele se zdro­besc şi se pun pe faţă (realizându-se o mască astringentă) timp de 20 minute, după care se spală cu apă călduţă.

 

Piersica

 

Este apreciată pentru gustul, aroma şi culoarea, care o fac printre fructele preferate. Dacă este săracă în proteine şi lipide are un conţinut în zaharuri de 12 – 14% Este bogată în vitamine: C, B1, PP şi A; şi oligoelemente: potasiu 230 mg/100g, magneziu, calciu, fier, zinc, cupru, iod.

Proprietăţi: fructul este energizant, stomahic, diuretic, laxativ uşor. Cura de piersici are efecte terapeutice în dispepsii, hematurii, litiaze uri­nare. Piersica este folosită cu succes în cosmetică pentru îngrijirea tenului; florile piersicului sunt sedative, anispasmodice, laxative.

 
 

Roşia

 

Sunt apreciate pentru gustul plăcut şi răcoritor, culoare şi, nu în ultimul rând, pentru pentru conţinutul în substanţe minerale: calciu, fosfor, magneziu, sulf; oligoelemente: zinc, cupru, fier, iod; vitamine: A, B1, B2, B6, C, E, K, PP; acizi: malic, pectic, citric, etc., conţinutul în glucide variază între 4 – 7 %, în funcţie de soi şi zona geografică.

 

Proprietăţi: rol energetic, remineralizant, revitalizant, echilibrant celular, antiscorbutic, antiinfecţios, alcalinizant al sângelui prea acid, diure­tic, dizolvant uric, eliminator al ureei. Cura de roşii are efecte terapeutice în hipertensiune arteri­ală, astenii, arterioscleroză, artrirism, hipervâscozitate sanguină, afecţiuni vasculare, reumatism, litiaze urinare şi biliare. Cantita­tea de roşii necesară pentru cură depinde de vârstă, stare fizică şi de natura bolii; nu trebuie să depăşească 600-700g pe zi, re­partizată în 2-3 mese. În cosme­tică este folosită contra acneei. Pentru înţepăturile de insecte se freacă locul respectiv cu frunze strivite de roşii.

 

Strugurii 

 

Pot fi utilizaţi în tratarea şi prevenirea următoarelor afecţiuni: constipaţie, afecţiuni ale aparatului urinar, afecţiuni biliare, boli hepatice, tulburări digestive, astenie, convalescenţă, anemii, hipertensiune în forme uşoare, afecţiuni cardiovasculare, stări febrile, obezitate, boli infecţioase.

 

Viţa de vie

 

Viţa de vie recomandată în tratarea varicelor

 

Vita de vie este un arbust cultivat şi în ţara noastră. Frunzele acestei plante sunt întrebuinţate adesea în scop terapeutic. Conform specialiştilor, cele mai importante, din punct de vedere terapeutic, sunt frunzele de culoare roşiatică, în frunzele de viţă, s-au identificat flavonoide, antocianozide etc. Datorită compoziţiei chimice, preparatele obţinute din frunzele acestei plante au acţiune protectivă asupra vaselor capilare; reacţie datorată antocianozidelor din frunze. De asemenea, s-a constatat faptul că antocianozidele din frunza de viţă de vie reglează şi tonusul musculaturii netede a arteriolelor. Planta are un rol important în insuficienţa venoasă.

 

Nefolosirea acestei plante, poate avea drept consecinţe o anumită perioadă de ischemie (întreruperi ale circulaţiei sanguine într-un ţesut sau organ, cauzata de un spasm arterial sau de astuparea unui vas).

 

Planta are de asemenea, un rol important în insuficienţa venoasă a arterelor inferioare şi a complicaţiilor ei. De exemplu, tromboflebite, varice, edeme perimaleolare şi crurale. Cea mai simplă formă a acestora se caracterizează îndeosesbi, prin uşoare edeme perimaleolare evidente seara la persoanele care muncesc mult în timpul zilei. Prin administrarea produselor care au la bază viţă de vie se reactivează microcirculaţia locală, se ameliorează fluxul venos şi se uşurează îndepărtarea lichidelor interstiţiale, reducând astfel edemele.

 

 

PLANTE AROMA­TICE

 
 

Busuioc

 

Este un condiment important. Frunzele au miros puternic şi dulce. Se folosesc întregi sau tă­iate mărunt, se congelează sau se păstrează în ulei de măsline. Se potriveşte foarte bine mân­cărurilor cu roşii, peşte, carne, legume, salate, castraveţi.

 

 Chimionul

 

Chimionul este un bun sprijin pentru mame

 

De la chimion se folosesc doar fructele, ele au 3-7 mm lungime şi sunt de culoare cenuşie-brună. Mirosul este caracteristic, puternic aromat, iar gustul, înţepător-amărui.

 

Ele au proprietăţi stomahice, galactogoge şi stimulente. Se administrează în doze de 0,5-2 g pe zi, în mai multe reprize, sub formă de infuzie sau pulbere.

 

Este indicată administrarea la copiii mici, pentru combaterea coli­cilor, dar şi la mamele care alăptează.

 

Se consideră că este cel mai important produs vegetal cu acţiune carminativă. Aceasta este foarte importantă, deoarece, pe de o parte, prin îndepărtarea meteodependenţei, se acţionează asupra stării psihice a bolnavului, iar pe de altă parte, se intervine asupra bolii. Vasele şi inima sunt degre­vate, lucru deosebit de util, mai ales pentru bolnavii cu insufi­cienţă cardiacă sau scleroză coronariană.

 

Pe de altă parte, chimionul este şi un condiment important. Acţiunea carminativă provoacă declanşarea secreţiei gastrice, infuenţează peristaltismul intes­tinal, tensiunea arterială şi chiar funcţiile cordului.

 

Coriandru

 

Fructele au culoare galbenă sau galben-maronie, mirosul şi gus­tul la fructele uscate sunt aromate şi plăcute, iar la cele verzi, deza­greabile.

 

În terapeutică, de la coriandru se foloseşte uleiul volatil pentru unele medicamente. Are proprietăţi bactericide, fungicide şi are o puternică acţiune stomahică. Este indicat în anorexii şi dispepsii.

 

Este folosit mai ales în industria alimenatară, ca aromatizant şi condiment. Un lucru foarte important de spus despre coriandru e că el intră în compoziţia ceaiului contra colicilor, pentru copii, în ceaiul gastric, dar şi în ceaiul tonic aperitiv.

 
 

Curry Pitic Aladin

 

Este parfumat. Cu el puteţi condimenta orezul şi preparatele din carne şi peşte.

 

Lemn dulce  –  Stevia

 

Se folosesc 2, 3 frunze pentru a îndulcii ceaiul fără calorii.

 

Rozmarinul

 

Este un condiment ce se foloseşte atât proaspăt, cât şi uscat. Conţine un ulei, folosit în parfumerii şi cosmetică. Este foarte apreciat de către bucătăria itali­enească. Rafinează gustul preparatelor din peste, carne si legume.

 

Usturoi

 

Are un gust iute-aromat, puţin dul­ceag. Conferă cărnurilor şi salatelor o savoare deosebită, în plus, e extrem de sănătos.   

 

Verbina Lămâiţă – Lipia citradora

 

Se foloseşte proaspătă sau uscată în limonade răcoritoere sau ceaiuri calmante.

 

 

Retete Culinare rapide si usoare

No feed items found.

Retete de Prajituri si Torturi

No feed items found.

Tratamente Naturiste

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaPutinIndeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...